Cum să petreci o zi în Laos și în Vietnam

Luang Prabang, orașul magic de pe malul Mekongului, ne-a arătat o altă latură a Asiei, cu oameni calzi, spiritualitate profundă, tradiții nealterate, natură în formă pură și multă liniște. Avionul care urma să ne ducă în Hanoi decola după-amiaza, așa că am lăsat bagajele la recepție și am luat-o la pas să vedem câteva temple. Primul templu la care am ajuns era cel mai aproape de locul unde eram cazați, Wat Pa Phai – Mănăstirea Pădurii de bambus, construit în jurul anului 1645. Un templu relativ mic dar frumos, cu multe ornamente tradițioale laoțiene. Cu un ochi la magazinele cu bijuterii de argint și cu altul la terasele care mă atrăgeau cu sucuri de mango proaspăt stors, am ajuns la Muzeul Național din Luang Prabang, o clădire impunătoare, care adăpostește un templu foarte frumos și o grădină cu flori și copaci de vis. Am plecat de acolo la orele prânzului și am poposit la templul Wat Mai. Eram deja topiți de căldură, când doamna care vindea bilete ne-a chemat să ne răcorim lângă ventilatorul din curte. Am intrat în templu, am făcut câteva poze în fugă, pentru că eu aveam în plan să urc pe Muntele Phousi, un deal renumit pentru apusurile spectaculoase pe care le oferă și pentru vederea panoramică pe care o ai asupra orașului. Pentru asta trebuie să urci 355 de trepte, desigur, am urcat singură, iar priveliștea a fost spectaculoasă. Astfel s-a încheiat ultima zi în Luang Prabang. Ne pregăteam pentru o nouă aventură în Vietnam. Din nou zbor cu avion cu elice, de data asta am văzut și pilotul și copilotul care nu păreau să aibă mai mult de 20 de ani. Sunt niște fericiți, îi ajută vârsta, iar eu am sperat tot timpul că experiența lor în pilotare este mai mare decât teama mea de avioane și de turbulențe, care au fost din plin🙂 Am aterizat în Hanoi spre seară, am cumpărat cartele SIM, ne-am întâlnit cu șoferul care ne asigura transportul la hotel și, în câteva minute, eram în vacarmul orașului. Entuziasmați de pulsul aparent haotic al orașului, am ajuns la hotelul la care făcusem rezervarea și ne-am așezat relaxați în fața recepției, în așteptarea cheii deschizătoare de uși vietnameze 🙂 Când, ce să vezi? A fost o mică neînțelegere între cei de la Booking și hotel si…nu mai aveau camere libere. Totuși, au fost extrem de drăguți și ne-au cazat imediat la un hotel vecin, care avea aceleași standarde, ba încă ne-au condus până în cameră. Nu ne-am supărat, a fost foarte bine în noua locație și, oricum, am stat doar o noapte acolo. Câteva minute mai târziu am coborât să mâncăm, iar acela a fost momentul în care am realizat că vietnamezii sunt foarte primitori și amabili. Doamna de la recepție ne-a abordat imediat, fără să o întrebăm noi nimic, ne-a dat o hartă a orașului pe care a bifat câteva puncte de interes. I-am explicat că vom sta doar o noapte în Hanoi și că am vrea să vedem ceva din oraș…cât și ce se poate la ora 8 seara. În plus, voiam tare mult să mâncăm ceva specific Vietnamului. Nu vă gândiți la câini sau șobolani, nici eu nu m-am gândit la asta🙂 Ne-a dat câteva indicații și partea grea acum a început, pentru a ajunge să mâncăm cea mai bună supă din Hanoi, a trebuit să trecem testul traversării străzilor în Vietnam și al mersului pe trotuar fără să ne lovim de oamenii care mâncau liniștiți la mese improvizate:-) Pentru noi, care eram obișnuiți să așteptăm cuminți culoarea verde a semaforului apoi să traversăm pe partea cealaltă, s-a dovedit un lucru cam încurcat. Erau scutere inclusiv pe trotuar, iar la trecerile de pietoni șoferii nu opreau. Atunci mi-am amintit că citisem undeva pe internet că dacă vrei să traversezi o stradă oriunde în Vietnam, trebuie să te strecori printre scutere și să nu te oprești deloc până în partea cealaltă, oricât de greu ți s-ar părea. Am aplicat metoda și am văzut că funcționează. A fost cu atât mai amuzant cu cât atunci când vedeam o stradă doar cu câteva zeci de scutere, ceea ce însemna că este mai liberă, ne angajam în traversare chiar dacă nu aveam treabă pe partea cealaltă 🙂 Supa vietnameză Pho a meritat slalomul nostru printre șoferii din Hanoi.Era deja târziu, iar noi abia acum plecam să descoperim orașul. Pe măsură ce ne plimbam pe trotuare printre scutere, scaune mici și mese cu mâncare, am realizat că pentru localnici seara abia începea. În momentul în care am ajuns la Lacul Hoan Kiem, am știut că acolo vom petrece seara: jocuri de lumini și lasere ce se oglindeau fascinant în luciul apei, copaci care ”stăteau să cadă” în lac, mii de flori ce dansau grațios în adierea vântului , toate acestea fiind acompaniate de acorduri discrete de muzică vietnameză. La mijlocul nopții parcul din jurul lacului era plin de oameni relaxați, care își închiriaseră rogojini, mâncau fructe cumpărate de la vânzători ambulanți și admirau culorile reflectate superb de apa din lac. Era foarte cald, așa că ne-am cumpărat câte o bere rece și ne-am integrat în atmosfera locală pentru 2-3 ore, iar puțin după miezul nopții lumea a început să plece spre casă, lăsând scaunele libere pentru a doua zi. Ne-am încheiat și noi seara, pregătiți pentru experiența inedită din ziua următoare pe care mi-am dorit-o de când am văzut filmul Avatar: Ha Long Bay.