Trei experiențe memorabile în Laos – Luang Prabang

Pentru locuitorii din Luang Prabang, activitățile zilnice debutează la ora 5 dimineața. La ora la care soarele își face loc printre cocotierii și clădirile vechi ce veghează călătoria fluviului Mekong, tradițiile spirituale trezesc comunitatea și o ghidează către strada principală, unde are loc cel mai sacru ritual buddhist - alms giving ceremony – ceremonia acordării de alimente călugărilor buddhisti. Este o manifestare religioasă care se desfășoară încă din secolul 14 și prin care localnicii dau de pomană orez, fructe și dulciuri, celor 200 de călugări care străbat străzile orașului pentru a-și asigura hrana de peste zi. Citisem multe informații despre această ceremonie sacră, știam că trebuie să particip la ea și mai știam că Villa Champa, locul unde mă voi caza în Luang Prabang va fi pe strada pe care are loc deplasarea călugărilor buddhiști. Trezită brusc de alarma telefonului la ora 5:30, am ieșit pe balconul camerei și am aruncat o privire afară, gândindu-mă ca până la ora 6:00, când știam că alaiul va ajunge în zonă, am timp să-mi pregătesc o cafea rece, numai bună cât să pot ține ochii deschiși. Am făcut un pas pe balcon și am auzit cum cineva strigă, într-o limbă total necunoscută, din care am reușit să înțeleg doar madam 🙂 Mi-a luat ceva timp să realizez că o localnică mă chema să iau parte la ceremonie, dar după gesturile ei disperate, am dedus că trebuie să cobor acum și că orice minut de întârziere va fi în defavoarea mea. Pentru a nu-mi trezi soțul din dotare care mă avertizase cu o seară înainte că voi suferi consecințe dacă-l trezesc în concediul lui la ora 5 AM, mai mult pe întuneric, m-am îmbrăcat în mare grabă, am luat aparatul de fotografiat și am coborât în stradă. Aici era forfotă mare, scaune și rogojini întinse pe jos, femei care transportau în spate boluri cu orez fiert și prăjituri ambalate, turiști cu camerele de filmat pregătite pentru moment și mașini care încercau să-și facă loc prin toată nebunia și claxonau asurzitor, începutul unei zile promițătoare. Tot privind in jur și încercând să delimitez realitatea de imaginație, mă văd înconjurată de 3-4 localnice care încercau să-mi vândă produse pe care să le dau călugărilor la ceremonie. Mai mult împinsă de ele decât de dorința mea de a ocupa unul din scăunelele acelea mici, m-am trezit așezată în același rând cu cei care veniseră să dea de pomană. Ce naiba? eu m-am trezit la ora asta să văd momentul de la distanță!!! Până să realizez că într-o mână am un bol mare plin cu orez și în alta un coș cu prăjituri, am văzut o masă portocalie de oameni: soseau călugării budiști. Momentul a fost impresionant, într-o liniște aproape perfectă, cu capetele aplecate spre pământ și așezați pe rogojini, localnicii luau orez cu mâna din bolurile lor și îl puneau în cele ale călugărilor. Fiecare știa foarte bine ce trebuie să facă. Doar turiștii curioși deranjau solemnitatea ritualului, declanșând aparatele de fotografiat destul de aproape de personajele principale. M-am întors în cameră să-mi fac cafeaua la care mă tot gândeam și, încântată de tot ce văzusem, l-am trezit pe soțul meu pentru care si ora 7 era prea devreme și am coborât la micul dejun. Cu o seară înainte stabilisem cu un șofer de tuk-tuk să ne ducă la Kuang Si Falls, celebra cascadă aflată la 29 km de Luang Prabang, iar la ora 9 acesta ne-a preluat din fața hotelului. Ne-am aventurat în pădurea tropicală care urma să ne dezvăluie cea mai frumoasă cascadă pe care am văzut-o până acum. În fața noastră se întindea un grup de piscine cu apa turquoise, ireal de frumoasă și imposibil de descris în cuvinte. Erau multi oameni care făceau baie, deși apa era rece, dar aventura nu era completă fără să înoți lângă copacii cu forme ciudate care creșteau din apă. Nu am fost tentată să îmi iau doza de răcoare astfel și am plecat mai departe până când am ajuns la cascada înaltă de 60 de metri, la baza căreia era o altă piscină naturală frumoasă, dar unde înotul era interzis. Știam încă de acasă că în partea de sus, unde se formează cascada, este o altă piscină foarte frumoasă, de unde poți avea o vedere spectaculoasă asupra întregii zone. Am trecut peste podul care traversa apa și am început să urcăm. Drumul era din ce în ce mai greu, cu denivelări și foarte abrupt. Am urcat vreo 30 de metri și ne-am întâlnit cu un grup de turiști chinezi care au vrut să facă același lucru, dar s-au întors din cauza dificultății de a înainta. I-am privit cum se chinuiau să coboare și am realizat că vom avea aceeași problemă la coborâre, deoarece eram încălțată inadecvat. Așa că ne-am întors, ne-am oprit la un restaurant aproape de ieșire, am luat două beri și le-am băut resemnați, dar vrăjiți de culoarea apei și fericiți că am văzut un asemenea loc. Am trecut apoi pe la tarabele din stradă care vindeau suveniruri și, la una din ele, erau două fetițe, cea mai mică nu avea mai mult de 3 ani. A încercat să ne convingă să cumpărăm ceva de la ea și a reușit, nici nu a fost greu🙂. Era puțin mai înaltă decât ananasul din spatele ei🙂 Ne-am recuperat șoferul și tuk-tuk-ul și am făcut cale-întoarsă spre Luang Prabang. Doar o sclipire de moment a făcut să nu ratez ferma fluturilor de care auzisem și care era în drumul nostru. Așa că am făcut încă o pauză de 2 ore și am intrat într-un basm, o altă lume unde sute de fluturi zboară nestingheriți pe lângă tine, se aşează în palma ta și stau acolo până le atragi tu atenția 🙂 O doamnă drăguță care se ocupa de creșterea lor, ne-a plimbat într-un tur al fermei și ne-a prezentat procesul de eliberare a unor fluturi care au ajuns la o anumită etapă a dezvoltării lor și trebuiau să învețe să zboare. Magic! Ne-am despărțit cu greu de fluturii din ferma din basm si ne-am întors în Luang Prabang cu gandul să intrăm în primul restaurant și să comandăm orice e comestibil. Mi-am luat cea mai picantă mâncare din meniu și, după ce m-am străduit cum am putut mai bine să îmi domolesc foamea, am făcut schimb cu soțul meu care a fost mai inspirat și a luat o supă. Foarte bună🙂 A urmat un fresh de mango si somn de frumusețe.