Luang Prabang – primul impact cu paradisul din Laos

Am plecat spre Asia în prima parte a lunii aprilie, după o așteptare lungă și greu de suportat. Cumpărasem biletele de avion de la Qatar Airways la începutul lunii ianuarie. Am ales destinațiile după multe încercări eșuate de a combina 4 țări în 4 săptămâni. Într-o ordine firească a lucrurilor, îmi doream relaxare, distracție, vizitarea obiectivelor importante, plajă și puțin shopping la final. Evident, partea cu shopping-ul era planul meu secret:) A fost prima oară când plecam pentru o lună doar cu bagaj de mână în care am pus strictul necesar și cu un rucsac mic în spate cu nelipsitul aparat de fotografiat. Am ales să zburăm din nou cu Qatar Airways și, după o escala de aproape două ore în Doha, timp în care am căutat de 3 ori smoking area și tot de atâtea ori am uitat unde se afla, am luat avionul cu destinația Bangkok. Am aterizat în Thailanda în jurul orei 7 dimineața și, neavând bagaj de cală, am trecut prin zona de tranzit spre terminalul de plecări, cu destinația Luang Prabang – Laos. Aterizarea în Luang Prabang a fost momentul în care am început să urăsc avioanele cu elice și, spre disperarea mea, acesta a fost doar începutul, aveam să aflu că prin Asia cam cu astfel de avioane zbori. Nu sunt deloc un fan al călătoriilor cu avionul, dimpotrivă, pe toată durata deplasării, sunt foarte agitată și speriată de orice tremur. De data asta, însă, lucrurile au fost mai complicate, zborul de numai o oră mi s-a părut etern, au fost atâtea turbulențe încât de multe ori am fost sigură că voi sfârși în munții din Laos, mai ales ca mi-am amintit dintr-o dată că în urmă cu câțiva ani, un avion al companiei Lao Airlines s-a prăbușit în Fluviul Mekong. Ne apropiam de aterizare și, cum stăteam eu pe locul de la geam și analizam cu atenție elicea avionului, aruncând din când în când ochii spre munții care se deschideau amenințători sub picioarele noastre, avionul nostru cu elice a intrat într-un gol de aer si a pierdut brusc din altitudine. A fost momentul în care niște doamne au început să țipe, senzația pe care am simțit-o fiind că, în lipsa centurii de siguranță, am fi fost aruncați din scaune. A fost urât, foarte urât și, cu toate că m-am speriat foarte tare, nu am scos un sunet, abia după ce avionul s-a redresat mi-au dat lacrimile și am început să tremur. Cu picioarele mai mult tremurand, am ajuns în Luang Prabang în jurul prânzului, ne-am cazat la Villa Champa, o pensiune drăguță și îngrijită aflată lângă Fluviul Mekong, unde am fost întâmpinați cu un platou cu fructe de care îmi era foarte dor. Nu dormisem de mai bine de 30 de ore, dar asta nu ne-a convins să stăm în cameră, așa că am ieșit să cunoaștem zona și să stabilim primul contact cu oamenii extrem de liniștiți și calmi din oraș. Ținta pe care mi-am stabilit-o a fost identificarea unui salon de masaj, din fericire erau multe, dar cum eram rupți de foame, am căutat un loc unde să mâncăm. Primul șoc a fost prețul extrem de mic pe care l-am plătit pentru mâncare, cam 6 USD pentru două persoane. Am descoperit berea Lao și ne-am împrietenit pe loc 🙂 A urmat un somn bun și odihnitor, am ieșit în piața de noapte și ne-am petrecut seara printre tarabele cu mâncare gătită pe loc, sucuri proaspete de fructe, haine, suveniruri și multe bijuterii. După o cină cu de toate într-o farfurie care ne-a costat 1 USD de persoană, am mers pe malul Mekong-ului și am mai savurat câte o bere Lao, așa, înainte se somn. Doar că planurile aveau să se schimbe, deoarece mi-am amintit că îmi promisesem un masaj. Soțul meu mă implora să uit de masaj și să merg să dorm, pentru că era foarte târziu, iar noi eram obosiți, dar eu nu mă gândeam decât la un foot massage. Cine mai era în afară de mine la ora 23:00 prin Luang Prabang, căutând un loc într-unul din multele saloane de masaj? Poate părea ușor hilar ca la ora aceea să nu mai fie nimeni pe stradă, dar tot în prima seara petrecută în Los am fost surprinsă că de pe la ora 21:00 nu mai găsești multe magazine și restaurante deschise, lumea pleacă la culcare și orașul se afundă ușor în beznă. Nici urmă de distracție sau de muzică dată la maximum. De altfel, orașul respiră prin toți porii spiritualitate, peste tot vezi temple și călugări budiști. Locul acesta era exact ce ne trebuia, astfel încât să uităm de vacarmul din țară și să avem câteva zile doar pentru noi.